Guest post scris de Iulia Pufulescu
Cum faci sa nu fii singur niciodata? Sau sa nu fii singur mai ales cand esti singur rau, cu o gramada de belele, fara prea multa speranta sau mai ales cand te-astepti numai la nenorociri, cand vezi tot felul de scenarii apocaliptice in fata ta.
Cum faci ca atunci cand ti-e frica de mori, sa reusesti sa ai curaj.
Cand traiesti oarecum fara viitor, pentru ca nu stii ce se mai poate intampla si nu-ti faci planuri pe mai mult de-o luna.
Ce te poate ajuta atunci cand ti se pare ca totul e impotriva ta.
Cred ca fiecare are sistemul lui de a reusi sa stea pe linia de plutire, numai ca beleaua e cand ti se intampla o nenorocire; si nu ma gandesc la iubiri pierdute, note proaste, picat bacul, si nici chiar la pierdut slujbe sau divorturi.
Ma gandesc la boala si la moarte. Cum faci sa intelegi rostul intamplarilor astea rele, sa nu te judeci pe tine pentru greseli, sa nu te simti nedreptatit, desi poate ai avea motive sa gandesti asa, sa reusesti sa intelegi mersul lucrurilor.
Am citit o carte in care la un moment dat, in Siberia, mergeau printr-un tunel intunecat un om obisnuit alaturi de un criminal. Iar criminalul il intreaba: nu-ti-e frica, singur pe intuneric? La care celalat raspunde: dar nu sint singur.Si nu continua, nu spune de ce nu e singur.
Eu, fiind insa o fata desteapta am inteles din prima: nu sintem singuri, nici chiar in cele mai rele, mai riscante sau mai nedrepte situatii, in cele mai grele incercari. Pentru ca intotdeauna il avem pe Dumnezeu cu noi, in noi, langa noi, si daca sintem atenti ii putem simti iubirea. Pentru ca intotdeauna e acolo.
Eu cred doar intr-un Dumnezeu care ne invata lectii, si cateodata lectii grele, dar care ne iubeste si ne iarta. Nu cred in iad, in judecati aspre dupa moarte. Cred in iertare, in iubirea lui neconditionata, in invatatul din greseli, in alinare, in evolutie. Si cred in semne de sus, pe care uneori sintem prea prosti sa le luam in seama, desi daca am fi atenti, am vedea lucruri clare si drumuri de urmat sau de lasat in urma. Cateodata reusim.
Mai cred in rugaciune din suflet, cu sinceritate, credinta si smerenie.
Si cred in ingeri, care pot fi oameni care au plecat dintre noi, ne ajuta de dincolo si ne iubesc, sau oameni care apar in viata noastra doar pentru trei ore, sa ne arate ca iubirea exista si ca cele mai rele intamplari pot fi intelese si lasate in urma, sau cel putin acceptate.
Cred ca numai Dumnezeu poate sa ne ajute sa avem speranta ca minunile se pot intampla, ca nu sintem singuri pe pamantul asta si ca viata noastra are un rost, chiar cand noi nu mai vedem niciunul.
Si mai cred ca in fiecare dintre noi exista o scanteie de dumnezeire, ca putem sa ne corectam ratacirile, mai mari sau mai mici, prin iubirea si iertarea lui Dumnezeu. Nu avem nevoie decat de un “bob” de credinta.
Related posts:
- Ce sa faci sa NU reusesti cu blogul tau
- Ea
- Fara pula nu faci casa
- Si te faci curva ?
- "Cum e sa faci sex de la varsta de 10 ani"
Etichete: gazda, scop social
Comments: 5 Responses
Leave a Reply
Sper ca intelegi engleza bine. Uite un video care va contesta articolul tau
In orice caz, mi-ar fi placut sa mergi pe ideea ca avem pe cineva langa noi dar referindu-te la prieteni/familie etc.
http://www.youtube.com/watch?v=MeSSwKffj9o
B-Blogs last blog post..Dwight Howard – voturi pentru All-Star game
Frumos.
Silvias last blog post..Pissed of
Foarte frumos scris si cu multa intelegere. A-l avea pe Dumnezeu aproape inseamna sa ai mereu un prieten pe care sa poti pune mana cand te clatini. Si ce prieten avem, cand punem mana pe umarul lui Dumnezeu si-i spunem tristi si binevoitori ce necazuri avem. Nu ma intereseaza filmuletele de pe youtube in care niste idioti incearca sa demonstreze ca Dumnezeu nu exista. Saracu Darwin, daca ar fi trait el sa-si vada munca implinita, poate ar fi inteles de ce a evoluat lumea si prin Cine.
Iulia, scrii bine, te mai asteptam cu guest posturi.
Eu cred ca sunt situatii cand ai ghinion: amarul vietii te impresoara, nu ai pe nimeni aproape de tine sa iti indulceasca sufletul, si atunci esti pe punctul de a-ti pierde credinta in Dumnezeu, si esti tentat sa nu mai vezi nici o scapare din tot negrul din viata ta. Unii aleg sinuciderea, iar altii se complac intr-o existenta de pe o zi pe alta plina de amaraciune.
De asta cred ca este foarte important sa ne purtam unii cu altii ca oamenii, nu ca simple animale, sa ne respectam si sa ne iubim unii pe altii, pentru ca de la comportamentul nostru porneste totul.
Asta e o situatie ideala, pentru ca si eu ma abat enorm de mult de la calea asta.
In incercarea lor de a darama ideea de Dumnezeu, anumite curente de gandire sustineau ca divinitatea a fost ceva inventat de oameni tocmai in ideea de a ne simti protejati, de a avea tot timpul convingerea ca nu suntem singuri, ca este cineva mereu alaturi de noi care ne vegheaza.
La intrebarea ta, cum putem face sa nu uitam niciodata ca nu suntem singuri, eu as raspunde ca nu depinde neaparat numai de noi insine, ci depindem de cei din jur, pentru ca suntem animale sociale. Depindem de conjunctura in care ne aflam, cat de omenosi sunt cei din jur, pentru ca, la urma urmei, ei sunt cei care ne formeaza. Poti sa ai toata bunavointa din lume, dar in momentul in care ai parte doar de replici pline de rautate, sau pur si simplu nu ti se intorc actele tale de bunacredinta, esti foarte aproape de a cadea in extrema cealalta, mai ales daca esti in perioada de formare.
Trebuie sa fii o persoana foarte sigura pe tine si puternica pentru a rezista valului de rea credinta si individualism si a-ti pastra in continuare o atitudine pozitiva, sanatoasa.
Imi place cum ai scris articolul. Felicitari si te mai asteptam cu guest posturi.
foarte bun articolul, doar putin cam patetic. in realitate lucrurile sunt mult mai simple. il avem pe Dumnezeu alaturi de noi, fie ca vrem fie ca nu, dar daca vrem, totul e sa intoarcem fata spre el si sa il dorim langa noi si sa-i cerem ajutorul. bravo!