Some things will never change

Vine o vreme cand se intampla ca cineva din firma trebuie sa paraseasca barca. Motive ar fi destule, doar perioada asta in care ne cacam cu frica ca de saptamana viitoare am putea sa ramanem fara servici ar fi un motiv suficient. Se mai intampla, suntem dati afara, ne mutam, plecam de bunavoie la mai bine, avem spatele asigurat si ne scriem singuri demisia. Fiecare cu motivul lui. Dar ce facem cu despartirea de colectiv?

1. Colegul suparat. Asta e genul de om care crede ca a fost lucrat, ca cei din jurul sau i-au deschis usor usa, sutul in fund, pentru avant, primindu-l de la marele sef. E genul de persoana care nu vrea sa mai aiba de-a face cu trupa de oameni alaturi de care si-a mancat covrigii cu iaurt. Nu vrea, nu-l mai intereseaza, daca ar putea, i-ar sterge din memorie.

2. Colegul prefacut. Asta nu e departe de cel de mai sus dar macar  el nu e sigur ca a fost lucrat. Totusi, ciuda si invidia incepe sa faca radacini in ultimele zile ale lui in firma. La final, desi ar face cumva sa-i traga si pe ceilalti dupa el, se poarta frumos, arata ca ii respecta si doreste sa lase impresia ca nu sufera din cauza demiterii. El poate sa faca si altceva, el isi permite sa stea acasa, el va reusi intr-o saptamana sa gaseasca alt job. Cel putin asta vrea sa arate. De cele mai multe ori e mirosit sau lumea isi da seama mai tarziu despre ce fel de om este.

3. Colegul sincer. Aici vorbim de cazuri rare si foarte izolate. Nu de foarte multe ori un om ce urmeaza sa plece din firma are puterea, demnitatea si sinceritatea sa recunoasca ca ii pare rau ca se desparte de jobul ala, de scaunul ala, de colegii aia. E genul de om cu care ceilalti, aia care raman in firma, ar vrea sa mai aiba de-a face. E acea ultima impresie care te face sa-i pui omului eticheta de “om fain”, tip pe care merita sa-l sunam atunci cand mai iesim la un bowling, ca intre colegi.

4. Colegul scandalagiu. Asta e fratele mai rau a celui de la punctul 1. Ciuda si rautatea din el il face sa-si jigneasca colegii, sa-i agreseze verbal, sa-si ia pana si cosul de gunoi pe care si l-a cumparat de la “totul cu 4.8 lei”. E acea persoana care incepe sa-si aminteasca toate fazele mai putin bune din firma, i le spune la fiecare in parte, exagerand si incercand sa arunce cu noroi in mai toata lumea. Toata viata v-a vorbi urat de seful care i-a semnat demiterea, fostii lui colegi fiind niste prosti pentru el.

5. Colegul sincer, mandru, norocos/descurcaret. Este omul care iti spune sincer dar si plin de mandrie ca deja si-a gasit un alt post de munca. Asta primeste o hârcă de invidie din partea celor care raman. Da, e ciudat dar sa stiti ca omul e atat de rau incat e putin invidios pe faptul ca deja ala si-a gasit altceva de lucru, chiar poate ceva mai bun decat ce fac ei.
Din pacate foarte multi din aceasta categorie isi pun si moaca de mandru, de superior, si asta vine datorita realizarii sale: nici bine dat afara si deja si-a gasit altundeva.

E aproape lege ca prima impresie conteaza, e o mare vorba ca si ultima impresie e importanta. Desi e nasol(nu intotdeauna) sa pleci din locul unde ai lucrat o vreme, e important sa lasi o impresie buna, un gand bun despre tine in capul celorlalti. Desi lumea vorbeste si daca nu faci, nu cred ca ti-e totuna sa auzi, prin diferite cercuri, ca se vorbeste urat de tine si de personalitatea ta. Da rau la CV, nu la ala scris si dat la print, ci la ala uman, ala cu care te prezinti la interviurile societatii.

Related posts:

1. Despre Radoi si caracterul lui
2. Despre batrani si reaua mea intentie
3. Despre Twitter
4. Despre nimic
5. Scurte despre meci

Etichete: caracter, despartiri profesionale, jeg