Pe la mijlocul anilor 90’, toata lumea visa sa culeaga capsuni pe meleagurile lor. Deja Germania se cam terminase (fara contract aveai putine sanse), la State visai degeaba, asa cum o faceai si pana 2008, inainte de criza, Italia intra si ea pe fir, Anglia la fel.
Capsuni, constructii, sclav pe plantatie sau rupt de spate intre betoanele lor, acceptai orice. Erau bani pe care n-aveai habar ca stii sa-i numeri – pentru ca n-ai numarat niciodata atatea lovele, avandu-i in mana si fiind ai tai.
Domnul meu se baga in santurile lor, bucurandu-te cand vedea un sobolan, semn ca este aer, deci nu se surpa. Plecat de aici avand o profesie fara nicio legatura cu constructiile, nu era foarte obisnuit cu astfel de munca, desi vacantele din tinerete si le petrecea la munte (fan, lemne, vaci). Ajungea acasa si scuipa sange, dar era multumit ca facea 100 de euro intr-o zi, cam cat se câstiga aici intr-o luna. Stia ca mai face rost de inca 20 si ii cumpara putoiului de acasa acel Play Station cu care a fost stricat de cap inainte sa plece. A facut si restul, a doua zi, dupa alte doua zile a cumparat jucaria la copil. 17 zile a rezistat la locul ala de munca. Si-a dat seama ca mai are de stat pe acolo, si de pe patul de spital n-ai cum sa produci bani.
In primii ani genunchii si palmile erau de poveste. Pietrificate. Deja nu mai conta temperatura sau umiditatea. Genunchii iti dadeau impresia ca a batut drumul Romania-Spania pe ei, la fel cum se freaca enoriasele cand vine partea cu inchinarea. Daca vine vorba de scarpinat, el putea foarte bine doar sa te mangaie, aveai impresia ca te face cu peria de sarma cea mai ieftina. Nu-i pasa, avea un singur gand: binele copilului de acasa.
Doamna mea a fost chemata din drum ca uitat ceva – o picatura de apa pe wc. Se indrepta, saraca, dupa o zi de spalat jegul dupa ei, catre statia de autobuz. N-a avut ce face, s-a intors, a luat carpa si a sters picatura de apa aflata pe exteriorul acelei bude afurisite. A adunat tampoane dupa printesa. Fetelor, daca voi nu va lasati absorbantul langa pat, atunci cand il simtiti plin, sa nu credeti ca ibericele nu fac asta. Si va mai spun ca ele nu se sterg la cur cu metri de hartie igienica, nu le intereseaza. Macar de si-ar spala gaoaza dupa ce se caca, doar ca nici asta n-o fac. Au vazut la mamele lor, au luat modelul.
La un moment dat, dupa cateva luni bune de lucrat in casa aia, de unde ai zis ca esti, din Rwanda? Ei, domnitei din Lindic, nu-i pasa de unde esti sau cat de gros iti este teancul de facturi. Pentru ea erai o sclava care spala cacatul de pe chilotii lor, frecai buda si bucataria, adunai hainele lasate prin casa la fel cum platim noi la ghiseu: in scarba. A mai fost intrebata, ca sa vedeti ignoranta, daca in Romania avem semafoare. Pentru ca ea, in afara de Dracula, nu stia mai nimic de tara asta. Pe atunci inca nu se formase ideea de romani hoti, violatori si mincinosi care se leaga cu femeile lor doar pentru statut. Doamnei mele nu-i pasa, avea un singur gand: binele copilului de acasa.
Povestea celor doi oameni e cu continuare seaca dar fericita, finalul fiind inca in lucru. Doar ca nu multi au parte de o astfel de poveste, desi inceputul dificil ii leaga pe toti. Acum multi se roaga de bancheristele de la Bcr, Brd sau Transilvania sa-i mai pasuie putin, sa le scada rata, macar pentru cateva luni. Neamuri de-ale lor au predat deja cheile acolo, in Spania, nemaiavand nicio solutie. Si s-au chinuit atatia ani, au tras si inghitit atata vreme pentru ce? Ca sa se intoarca la aproape nimic sau cel mult cat aveau inainte de plecare. Atatea nopti si-au blestemat soarta, insa dimineata o luau de la capat. Acelasi autobuz, acelasi traseu, acelasi loc de munca. Hai, poate castig la loterie…
Pentru multi romani din Spania sperantele s-au transformat in disperare. Disperante!
Related posts:
Comments: 4 Responses
Leave a Reply
Poate ca fericirea acestei finalitati sta mai degraba in constienta copilului celor doi, domnul si doamna.
Cunosc cazuri in care parintii au plecat in strainatate pentru a oferi conditii mai bune copilului, insa el, inconstient de sacrificiul facut de cei ce ii voiau binele, a renuntat la moralitate, societate si tot ce este omenesc pentru libertate proprie, caracterizata de droguri, violuri, prostitutie. Si atunci se pune intrebarea: binele copilului este cel asigurat de bani sau de prezenta a doi oameni capabili sa il controleze?
Mi-e greu numai sa imi imaginez cele descrise de tine, cu atat mai greu sa imi imaginez ca am putea face si noi asta. Insa in ritmul in care evoluam orice varianta devine o posibilitate sau o imposibilitate.
.-= FloriSpuse´s last blog ..Nimic nu explica mai bine marketingul din industria auto =-.
Si? Se simt discriminati pentru ca nu au furat ci au muncit ca prostii?
.-= George´s last blog ..Pestera Petralona, Grecia =-.
@floriSpuse: Ce e mai trist, este ca tot ce a zis andrei este adevarat. Este un adevar crunt, care se manifesta in toata tara.
Eu sunt din Fagaras de loc, oras cu vreo 20k locuitori. Restul, pana la vreo 40, sunt plecati care pe unde. Acasa au ramas in mare parte odraslele, care sunt crescute de bunici incapabili sa ii controleze, sau chiar care stau singure, ca sunt mari, au 15-16 ani, se descurca.
Si sa vezi fitze intr-un oras mort dpdv economic. Nici in Brasov (unde locuiesc acum), nu vad atatea BMW-uri pe strada cate vad in Fagaras. Toti is cu nasul pe sus, cu haine una si una. Dar daca te uiti la educatia lor (si nu ma refer la cei 7 ani de acasa) e 0 aka ZERO.
Nu sunt constienti de sacrificiile pe care parintii lor le fac acolo. Nu stiu cat de greu se castiga un ban.
.-= Ihearlights´s last blog ..Umbla creanga logo part II =-.
Am 20 de ani si imi ingrop tineretea pe aici.E adevarat,lucrez intr-o corporatie,nu frec veceuri,asa cum ma asteptam cand am plecat de acasa.Cuvintele tale descriu exact…nu am venit sa strang averi,nu o sa ma sparg in figuri cand vin acasa,pentru ca stiu cat de greu se castiga banii si nu am nimic de demonstrat nimanui,poate doar un deget de aratat celor care si’au batut joc de tinerii cu potential din Ro si ii obliga sa ajunga sclavii analfabetilor astora…Eu vreau sa ma intorc acasa,vreau ca tara mea sa beneficieze de ceea ce pot si stiu…