- Ca nu cumva sa vina ziua in care copilul sa-mi ceara banii pentru ceva, sa ma uit in ochii lui si sa spun ca n-am de unde. Si nu sa-l refuz doar ca sa nu se obisnuiasca cu toate la discretie, ci chiar sa nu am de unde sa-i dau. Mai sunt ceva ani pana atunci, insa trebuie sa fac, trebuie sa ma dau cu curu’ de pamant ca atunci sa nu traiesc faza asta, pur si simplu vreau s-o evit.
- Sa nu moara ai mei si sa nu pot sa le intorc tot binele. Astea cu mandri de copilul lor ca e cuminte, destept, frumos, matur si nu le creeaza probleme sunt fix niste frectii la picior de lemn. Eu vreau sa ma ocup de oamenii aia. Sa le platesc concedii, sa le cumpar medicamentele necesare, sa-i duc la restaurant sau sa platesc, daca e cazul, oameni capabili care sa vada de ei daca eu nu pot.
- Sa nu se intample cumva sa n-am urmasi. Femeia poate fi o bagaboanta, eu pot fi un libidinos din floare in floare, nu stii ce se poate intampla, insa un copil intotdeauna e un copil. E al tau, e bucuria ta, e omul pentru care pana la urma te zbati sa ai mai mult decat ti-ar fi destul, e cel care chiar daca se face mare si uita de tine, iti poate oferi ceva ce nicio alta ruda nu poate. De preparat dureaza 5 minute, de crescut ii mai greu. Dar merita!
Related posts:
Comments: 22 Responses
Leave a Reply
© Some things will never change 2012 | RED STAR! Theme created by Jay Hafling.
Powered by WordPress • WordPress Themes
Bunica-mea a fost surprinsa cand am scos-o luna trecuta la pizza. Normal ca a bombanit tot timpul cat am stat acolo, dar se vedea pe fata ei ca era multumita, mai ales ca nu mai fusese niciodata sa manance pizza in oras.
grijile tale sunt bine intemeiate si cred ca majoritatea oamenilor nu gandesc asha, din pacate. Multi zic: “beau si fut cat pot si mai tarziu vad eu…” si cred ca e o atitudine nesanatoasa:)
@Andrei: de ce spui ca e o atitudine nesanatoasa?
stiu ce simti , e normal .. multi dintre noi gandim asa
Doamne.. cat de bine poti sa le zici, uneori stau si ma gandesc daca o sa reusesc sa fac ce mi-am propus sau iar trebuie sa fac compromisuri.
@Pyro: desi nu mi-s dragi deloc, fara compormisuri nu ai cum sa reusesti
Mda, asta am observat si eu
..la punctul 2 gresesti.dar e ok.iti vei da seama de asta cind o sa ai copilul tau……”cuminte,frumos ,destept,matur,nu creaza probleme”as mai adauga si “sanatos”…cu asta ai spus TOT!nu cred ca exista parinte sa-si doreasca mai mult!restaurant ,concedii,etc.etc.nu valoreaza nimic in comparatie cu ASTA!!!!dar pot sa inteleg ce-ti doresti.sint convinsa de 2 lucruri,parintii tai sint deja foarte mindrii de tine si sint convinsa ca vei fi un tata nemaipomenit….
[...] This post was mentioned on Twitter by Andrei Dobra, DanielPreda and Marieta Varga, Marieta Varga. Marieta Varga said: RT @Makavelis: Blog: De ce mi-e frica pentru viitor http://bit.ly/aVbIEg [...]
I must admit, I share your fears! Mi le-ai pus in fata ochilor si tocmai mi s-a facut un mic gol in stomac.
@ Andrei – e o atitudine nesanatoasa pentru ca cel ca adopta acest stil de viata o sa ajunga la un moment vizibil asemanator cu ce ai descris tu in primul paragraf. Asta daca nu cumva e copilul vre-unui magnat/mogul
În ceea ce privește copilul sunt total de acord dar să ai și cu ce nu să ajungi în situațiile bine cunoscute și răspândite în România, situații în care inapții își omoară sau își părăsesc copilul.
Prepararea pentru preparare dureaza mai mult decat pare.
Punctele doi si trei sunt surprinse bine (chiar excelent – si meritoriu), dar la punctul 1 mai depinde si de ceea ce cere copilul… Ca daca vrea o naveta spatiala, sau macar o insula in Marea Egee… (Am exagerat caricatural, evident, dar mai putin decat ai crede: incepe cu “vreau prajitura aia” (mai mult decat are voie fiindca nu-i sanatos pt el) si/sau “vreau jucaria aia” (minge, sau masinuta, sau papusa – cum fie mai are (dar vrea in alta culoare, sau alt model), fie nu-i pt varsta lui), continua cu “vreau…” cam orice (tricicleta, trotineta, program TVmai lung decat are voie, etc), si – trecand pe la haine, aparate tehnice mai presus de starea lui si vehicole si vacante cum “nu-s de nasul lui” – ajunge la pretentii oricat de mari daca nu-i sunt domolite: Ferrari, Lamborghini si Bugatti (PE LANGA Mercedes, Rolls Royce si Harley Davidson), iaht (si nu o “copaie” de 10-12 m lungime, ci “ceva adevarat”), si locuinta proprie din adolescenta (MACAR o garsoniera)…
NU DEGEABA magnatii (cei adevarati, cu “pedigree”, nu marlanii parveniti) tin sub strict control dorintele odraslelor. Si cred ca sunteti convinsi ca nu din cauza lipsurilor copiii acestora nu primesc mai mult decat fusese stabilit (si adus lor la cunostinta) ca fiind corespunzator pt varsta lor si imprejurarile date. Si nu degeaba orice exagerare intr-UN sens (sporirea anumitor drepturi) este prompt compensata de o corectie in celalalt sens (fie diminuarea altor drepturi, fie sporirea si a unor indatoriri).
ATENTIE MARE ca – preocupat fiind sa nu sufere lipsuri si privatiuni reale – sa nu cumva sa omiti limitarile oportune si necesare pt devenirea lui!
Inca un mic detaliu: Daca-i oferi TOT ce-i este necesar (admitand ca distingi clar necesarul de moft), copilul (devenit intre timp adult) va ramane fara provocari, nu va mai avea motivatia pt care sa lupte si sa progreseze PRIN EL INSUSI.
Una este sa-i intinzi o “plasa de siguranta” incat sa nu ajunga boschetar in urma unui simplu ghinion (sau o scuzabila negandire de moment), si altceva este sa-si formeze convingerea ca orice prostii ar face el este imun la urmari caci “are grija tata”…
Asta, ce ai scris tu aci, ii o cuvantare de duminica dupa-amiaza, pentru femei proaste
Oricum,nu conteaza, intrucat si femeile proaste is contorizate tot ca vizitatori.
Si am observat ca scrii ok, dar in unele post-uri o dai pe telenovelistica din asta, oarecum, ieftina. Si ti-o spun dupa un an de vizitat blogu asta.Nu-i o rautate, ii doar parerea mea. Poate si a altora.
De ce nu lasi bre comentariile negative? Nu-ti plac criticile? Nu-ti place cand iti spune cineva ca uneori scrii ca si un scenarist de telenovele?
Poi nasol moshule, destul de nasol.
1.- una din primele lectii, date in mod repetat primului din multiplii mei copii
), a fost exact invatarea cu “nu tot ce vrei poti sa ceri”; ca atare, plimbarea zilnica avea pe traseu un magazin cu jucarii, unde admirat noutatile si rareori cumparam ceva. Traim intr-o societate bazata pe nemultumire si invidie, consumista la modul absurd, in care, excluzand budistii, ceva nebuni si ciudati, NIMENI nu-i multumit de ce/cat are.
2.- NU ai cum sa le-ntorci TOT binele, ei au avut asupra ta o putere pe care tu n-o ai asupra lor- TI-AU DAT VIATA! E bine ca te straduiesti.
3.- sa ti se-nplineasca dorinta! Cel putin eu, la nasterea primului, brusc am avut senzatia ca viata e frumoasa si cu rost…
tizul:
1. a). Chestiune de semantica: eu imi invatasem copiii ca – dimpotriva – sa isi exprime cam de fiecare data dorintele, sa nu le refuleze (ca sa stiu si eu CAM CE anume isi doresc) dar sa fie dinainte constienti de faptul ca sunt FOARTE mari sanse ca MULTE din dorintele lor sa ramana neindeplinite. La visare insa (atat in somn cat si cu ochii deschisi) aveau slobod… (Nu era nimic rau in faptul ca isi doresc – si ca verbalizeaza acest lucru IN MOD DECENT, fara ton plangaret si fara tipete si fara “dat cu fundul de pamant”! Tonurile “recomandate” (admise) erau cel neutru, constatativ, sau intrebator, sau visator. Altfel urmau pedepse.)
b). Nemultumirea – atat timp cat este tinuta sub control – este nu numai un lucru firesc, ci este si folositoare! In general, cine e multumit nu va progresa: daca esti multumit cu ceea ce ai, nu vei avea mai mult si/sau mai bun; daca esti multumit cu ceea ce (si cu felul in care) esti, nu vei fi niciodata mai mult si/sau mai bun.
2. Eu sunt om batran, am prins si alte vremuri. Am vazut mult prea multe cazuri de copii nascuti cu neplacere, in sila, doar fiindca acest lucru nu putuse fi evitat. In consecinta, pt faptul in sine ca mi-au dat viata nu le sunt recunoscator (e ceva ce se intampla de la sine in urma implinirii unei placeri a lor). Eu le sunt recunoscator pt CEEA CE si pt FELUL CUM si pt CAT si CATE facusera pt mine DUPA “accidentul” nasterii mele – asta nu se mai petrecuse nici in mod accidental, intamplator, nici impotriva dorintei lor.
3. Asa este. Mi se paruse incredibil ce schimbari se petrecusera in psihismul meu (nu stiu daca si pt altii fusese la fel) intai brusc, la aflarea vestii ca e insarcinata, apoi accentuarea treptata pe masura progresarii sarcinii, dar toate astea nu ma putusera pregati pt desavarsirea transformarii in momentul cand l-am luat (am luat-o, dar asta era neesential) pt prima data in brate pe copilul meu, PUIUL MEU, iesit din mine si din ea.
Fericirea, din fericire:-))), este ceva facil, ce n-are legatura cu ceea ce noi numim progres (individual ori de grup). Ba as spune ca tinta “progres” exclude fericirea. Si eu alerg dupa acelasi iluzoriu progres, dar la ce foloseste?!? Sa ai mai multe- obiecte sau cunostinte- nu fericeste, ba din contra, creeaza griji si intrebari fara raspuns. Principala- de nepus- Rostul meu in lume! Cred ca fericirea tine de animalul simplu din noi…
Dupa asta trag o concluzie: Esti un om de casa si e bine ca esti asa. Multi sunt distrati si cand le vine copilul pe lume ii trantesc si pe ei in crunta realitate.