Unul dintre bloggerii cunoscuti ai patriei, Arhi, scria ieri un articol in care ne spunea ca va incerca sa-si schimbe stilul, sa lase ura deoparte, sa nu mai critice, rromania sa fie Romania, si alte cateva chestii. Aproape toata lumea a primit foarte bine aceasta incercare de schimbare. Eu zic ca n-o sa-l tina, timpul imi va da dreptate.
Eu nici nu incerc. Consider ca blogul e locul unde iti dai cu parerea, vii cu o idee, aduci o alternativa, critici ceva ce nu-ti convine si crezi ca si altii gandesc la fel. Sa scriu doar despre chestiile pozitive din jurul tau inseamna sa va povestesc cum ieri am adunat, in ultimul moment, destui oameni pentru fotbal. Ar trebui sa va povestesc cum ieri am mancat cu 7 lei, cum astazi, fortat fiind de motiunea de cenzura, trebuie sa stau la servici mai mult, insa e in avantajul meu, astfel nu trebuie sa ma duc cu doamna la nu stiu ce aniversare. Poate ar fi trebuit sa vad doar partea buna a faptului ca iarasi mi s-a luat ceva din salariu. Si nu, pe voi chiar nu va intereseaza ce mananc, cati oameni adun la fotbal, ce vorbesc cu ai mei la telefon sau cat ma tine atunci cand ma fut.
Blogul asta l-am facut sa critic. N-am talentul Groparului sau al lu’ Gogu Kaizer, dar macar, spre deosebire de altii, eu pot sa spun niste chestii pe care ei le evita. Atata pot. Ca nu-s talentat la scris, si nici chirila nu ma cheama, sa prind la pustoaice. Nu vreau sa fiu Dono si nici Chinezu. Pentru ca nu mi-ar sta bine, n-as fi eu. Critic pentru ca pot. Daca cititi blogul asta de ceva vreme, ati bagat de seama ca stiu sa-mi fac si autoironie, deci vad foarte bine si fara ochelari si defectele mele. Si muuulte n-au fost mentionate aici. Pentru ca pe cititor nu-l intereseaza cum te simti, ce simti, nostalgii sau iubiri de pustoaica cu cosuri. Alle e admirata pentru ce scrie doar pentru ca are 15 ani. Daca avea vreo 25, o consideram aiurita si chiar neinteresanta, nimic din ce ar fi scris acea Alle de 25 de ani nu mi-ar starni minimul de interes.
Deci nu, de la mine sa nu va asteptati sa ma schimb. Pentru ca nu cred ca pot, iar de vointa nici nu poate fi vorba. O sa vad partea negativa din orice lucru pentru ca asta ma ajuta sa nu fiu dezamagit la un moment dat. O sa critic si o sa vorbesc de jeguri pentru ca nu se stie niciodata care ia o invatatura din randurile mele. Aratand un cacat un degetul, unii vor fi curiosi sa-l guste, altii vor sti sa se fereasca. Nu dau eu sfaturi de viata, ca deocamdata n-am 50 de ani, timpul pensionarului si intelepciunea lui, insa pe langa orice subiect cred ca am ceva de zis, o completare, o critica sau un muie, fa!, am sa adaug fara jena. Pentru ca asta sunt eu, Maka, cu bune, cu rele, cu un blog care pana la urma este facut, crescut si admirat de o gramada de oameni pentru stilul direct de abordare.
Related posts:
Etichete: Andrei Dobra, bloggeri, exprimare, fotbal, munca, parere

Fiecare are stilul lui propriu …
si te citesc pt ca esti unic … nu ma derajeaza daca iti bagi pula`n in x,y si z, poate o sa cercetez daca ai dreptate… dar in rest toate cele bune si tine`o tot asa
Nu am mai intrat la Arhi demult si nu stiu in ce va consta schimbarea, dar ma indoiesc ca va avea loc una… Dupa o varsta nu prea te mai schimbi, caracterul e inglobat in codul tau genetic. Totusi, tu ai macar “cojones” sa recunosti. La altii le place sa se dea lebada-n chiuveta.
ma cac pe arhi, nu il urmaresc – te urmaresc pe tine de mult timp si cum ai spus si tu ‘cu un blog care pana la urma este facut, crescut si admirat de o gramada de oameni pentru stilul direct de abordare.’
ce conteaza domeniile de interes ale cititorilor tai? ideal nu era sa scrii pentru tine? da, n-o sa zici ca ti s-a terminat detergentul, pentru asta avem twitter; dar poti foarte bine sa povestesti despre un restaurant misto in care se mananca bine, ca sa stie si bucuresteanu cand ajunge la alba iulia.
mie mi se par mult mai faine aberatiile fiecaruia decat diferite abordari ale problemei motiunii, campionatului mondial etc.
nu te mai gandi la cititori. bloggingu e ca sexu, trebuie sa te simti tu bine, nu neaparat si ea
) daca are si ea orgasm, ala e bonus
noh shiet, sunt oameni care habar n-au ca am 15 ani, si cand afla ce varsta am, zic ca mi-ar fi dat 20 si ceva, si cu toate astea ma citeau. da bine, tu nu-mi pari genul de persoana care ar citi aiurelile mele, si atunci probabil ca singura chestie ce-ti starneste interesul pt. blogul meu e ca sunt asa young.
si acum, oamenii sunt ff diversi
si normal ca unii vor aprecia mai degraba un makavelis care e pacifist si scrie banalitati decat un makavelis care face pe toti de mocirla, pt. ca asa sunt ei mai sensibili si asa mai departe. dar unii sunt plictisiti de sensibilitati si aberatii optimiste, si prefera inversul. si asa mai departe. nu trebuiesc atatea explicatii. lucrurile sunt simple.
Maka, tu nu trebuie sa te schimbi, nu-ti cere nimeni asta. Eu gasesc in ceea ce scrii tu ce nu gasesc altundeva. Si te citesc pentru ca esti unic (unic printre bloggerii pe care ii citesc). Deci, fii consecvent.
Bre, el nu se schimba in totalitate, insa va redeveni Arhi ala cu multa caterinca in articole, care va lua totul la mai misto. Cam la asta se refera. Bine, zice ca incearca sa scrie si lucruri pozitive, eu am scris si nu a avut efect pentru ca nu am reputatia pe care, spre exemplu, voi doi ati castigat-o prin munca, eu am muncit la blog si inca nu am aceiasi reputatie. Deci, eu daca vin si zic ca voi schimba ceva, ceea am si zis intr-un articol de azi, nu cred ca va influenta multa lume, pe cand voi doi puteti.
Si mai cred ca incearca sa-si atraga si alta lume de partea lui, in ultima vreme fiind intr-un regres, dupa parerea mea.
nu cred ca trebuie sa te dai dupa val. ai farmecul tau pentru ceea ce esti care se reflecta in ceea ce scrii.
vrei sa zici ca tie nu-ti plac blogurile cu texte de genu’: “inima mea strivita sub greutatea privirilor lui apasatoare, iar luna sangereaza pe lacul innorat”? ce nasol esti!
@colaholicu: da, stiu ca un nasol
iete ca amu am vazut ca si-ar fi schimbat arhi continutul editorial
) no, sa-i fie de bine
Parerea mea e ca nici unul din noi nu trebuie sa incercam sa ne schimbam… pentru ca atunci nu am mai fi noi… trebuie sa scriem ceea ce gandim, asa cum “ne vine”… invariabil vor fi unii carora nu le va placea, dar pana la urma niciodata nu poti sa-i multumesti pe toti… nici macar zoso, cabral, chirila, bucurenci sau visurat nu au numai admiratori…
N-o sa il tina pe arhi. Clar. Pentru ca el e alt temperament.
Si eu mai scriu chestii d’astea dragute pentru fete, sa ziCACA is un romantic, dar dupa bag una despre cat de bine ma cac dimineata si am echilibrat treaba:))
In principiu blogul fiecaruia reprezinta echivalentul contemporan (in varianta electronica) a vechiului jurnal personal, si in aceasta calitate normal cred eu ca este ca in el sa treaca (sa scrie) autorul ceea ce crede dansul ca merita trecut, ceea ce-l intereseaza si ar vrea sa nu uite, si/sau ceea ce reprezinta o descarcare, o defulare a preaplinului sufletului si mintii sale, de la conditiile meteo la starea psihica, de la bucurii la necazuri, de la realizari artistice la nereusite personale, de la probleme care il framanta din domeniul socialului pana la domeniul politicului si/sau al economicului.
In general se simte pe scriitura atunci cand un autor este sincer si pe blog scrie doar ceea ce simte si gandeste (desi nu neaparat TOT ce simte si gandeste), si aceasta sinceritate, asociata cu o scriitura pe intelesul si pe gustul cititorilor este cea care ii asigura un trafic mare. (Atunci cand incerci sa scrii anume pt marirea traficului rezultatul de obicei este contrar intentiei.)
Eu zic sa o tii tot asa. Meriti toata atentia. Scrii super ok, imi place ce citesc. Esti unic. La fel si Groparu’. Cat despre ceilalti … nu-i citesc nu-mi dau cu parerea.