Some things will never change

Cand l-am primit, era doar un puiut, avea cateva saptamani. A venit, sa ma scuzati, intr-o punga. De fapt era o plasa mai mica. Stiu ca era dimineata cand mi l-a adus. L-am bagat in casa, am ales un colt a camerei in care sa stea, si m-am apucat sa-i creez toate conditiile. Prima oara i-am pus de mancare, apoi i-am dat si apa. Trebuia sa-i fac un culcus, asa ca m-am gandit ca ar sta destul de ok intr-o cutie.

Mi s-a spus ca nu-i place deloc intunericul, asa ca i-am cumparat un neon, o lampa mai micuta. Am pus-o undeva in spatele lui, dar cat sa bata pe el si in jurul lui. Primeste lumina si de la geam, deci nu cred ca i s-a facut urat de intuneric vreo clipa de cand e la mine. De mancare nu am stiut si nici acum nu prea stiu ce sa-i dau. Stiu doar ca nu trebuie sa-i lipseasca apa. Oricum, se vede pe el cand ii lipseste ceva (urechiusele si coada sunt lasate), si incerc sa vad de el pe cat pot. E prima mea experienta de genul asta, in trecut avand doar un porcusor de guineea de care m-am plictisit foarte repede.

Am fost informat ca la toamna va fi in deplina maturitate, ca atunci ca e numa bun de incercat la diferite expozitii si seri festive. Pana atunci va fi doar un pui dragalas, o biata fiinta ce nu cere, dar asteapta afectiune. Stiu ca Mugurel e un nume cam ciudat, insa am zis un nume la plesneala, in dimineata in care a venit. Daca stau bine sa ma gandesc, puteam sa-i zic Verdelus sau Marion. Dar il las asa, deja raspunde la numele asta. 

A inceput sa-i cada parul, bag de seama ca isi schimba blana. In locul parului cazut i-a crescut o blana curata si tare cocheta. Se vede pe el ca se mandreste cu infatisarea lui. Pe zi ce trece il vad cum creste, cum se dezvolta, cum incepe sa dea cu botul in stanga si-n dreapta, cercetand zonele din jurul lui. Medicul m-a sfatuit sa nu-l ating foarte des, ca
nu-i place, e foarte sensibil, mai ales in perioada asta. Mi-a zis ca in toamna, atunci cand va fi un adevarat mascul, e numa bun de luat in brate, de periat, de tuns. Pana atunci, mai rarut ca-i mai dragut.

Nu m-am gandit niciodata sa-l vand, nu vreau sa fac bani de pe urma lui. Pur si simplu il cresc, am grija de el, iar atunci cand va ajunge la maturitate o sa ne bucuram impreuna de zilele frumoase si de serile de toamna cu miros de iarba proaspat taiata. Maka, ti-as atasa si o poza, insa am probleme cu aparatul, iar telefonul face niste poze chiar penale.

Primita pe un mail mai vechi de-al meu.

Related posts:

1. Povestea atipica a unei tipe
2. Povestea unui patron… zgarcit, ce-i drept
3. Povestea menstruatiei
4. Femeia, patul si povestea

Etichete: caini, ciocolata, Elodia