Am si eu o intrebare – de ce romanilor le place sa se planga ca n-au bani?
Vorbesc de acei romani care o duc decent, nu traiesc de pe o zi pe alta, ba isi mai permit cate un concediu aproape in fiecare an, ba niste rate la banca pentru o plasma, un frigider si o masina de spalat isteata, mancarea din frigider nu e doar slanina, zacusca si fasole scazuta, au chiar si niste economii puse la saltea.
De ce oare ne plangem? Asteptam compasiune, asteptam prime, vrem sa scapam de privirile pline de invidie?
Related posts:
Comments: 35 Responses
Leave a Reply
© Some things will never change 2012 | RED STAR! Theme created by Jay Hafling.
Powered by WordPress • WordPress Themes
Mereu se poate mai bine. Poate de-aia.
Plansul e pe gratis, munca ne oboseste, dupa sistemul asta functionam. Si de fapt si de drept e trendy sa zici ca n-ai bani.
am niste neamuri ce am ajuns sa le evit ca altceva nu mai stiu decat sa se planga ca nu au bani, dar au 2 masini, in fiecare weekend sunt la munte..etc..etc ..de ce se plang? ca sunt bagati in seama de aia
Asta e mostenire ceausista. Era la moda sa spui asta, sa pari mai din popor, mai oprimat.
Se poate ca oamenilor chiar sa li se para ca nu au. Adica… ceea ce tie ti se pare ca ar fi de ajuns lor ar putea sa li se para ca e prea putin.
Niciodata nu ai bani indeajuns, dar daca esti un om normal si iti permiti cateva lucruri cum ziceai si tu… nu ai de ce sa te plangi. Sunt altii care o duc mult mai rau, dar asa-i romanul… doar cand o sa piarda tot va realiza ca defapt avea mult.
Si eu care creadeam ca romanul e foarte laudaros
zice bine carbonaru. totul se trage din era comunistă când nu era deloc bine să ştie lumea că ai bani că imediat erai luat la rost şi mereu trebuia să te plângi de lipsa banilor tocmai pentru a risipi orice bănuială necurată. la 20 de ani după revoluţie încă se mai resimte influenţa ceauşistă!
nu e nici o influenta ceausista! sta in gena noastra, a romanilor. Cunosc persoane care au milioane de lei noi si se plang ca n-au bani la cei care sunt siguri ca sunt mai saraci ca ei insa la cei care au mai multi bani ca ei incep sa se laude ca ei au si fac si dreg. Suntem o natie de rahat, ne-am creat o societate de rahat si ne place sa ne scaldam in rahat.
Te obisnuiesti cu un stil de viata
. Unii poate nu l-au avut niciodata, iar lor nici nu le pasa. Asa cresti, asa inveti..stilul de viata. Cheltui decent, viata decenta..si cand simti criza 15% in casa, e jale. E de plans chiar
@dragos bunea – E incorect sa zici gena romanilor, mentalitatea romanilor, asa sunt ei. Arunca o privire asupra romanilor inainte de razboi si in perioada interbelica. Era chiar ok. Politicosi, muncitori, elita era educata si punea pret pe asta. Dar 45 de ani de indobitocire se cunosc. +20 in care hotia, necinstea, bataia de joc au fost ridicate la rangul de virtuti.
Cred ca multi se plang de bani si pentru ca se tot uita in curta altora. Daca stai la semafor sa traversezi Calea Victoriei, te doare sufletul de cate masini scumpe vezi. Si daca tu inca te gandesti daca sa-ti faci rate sau nu la logan, e normal sa te intrebi unde-ai gresit. Si implicit sa tragi concluzia ca nu ai bani.
@adi : de unde stii cum era in interbelic? Si atunci era un capitalism de jungla. Si atunci elitele erau aservite.
Poate ca suntem frustrati de prezenta constanta pe ultimul loc (in Europa, in balcani, oriunde) si avem senzatia ca banii ar putea schimba asta
Pe de alta parte, sunt multi romani care chiar nu au bani! Acolo doare tare!
Pentru ca suntem o natie de plangaciosi, pentru ca “n-am bani” inseamna ca nu imi permit un bmw seria 7 cum are fratele lu’ unchiu’ lu vecinu’ lu’ bunicu, care trage tepe la stat. Pentru ca daca spui “ma descurc bine cu banii” poate vine cineva sa iti ceara imprumut. Din experienta mea proprie, cei din descrierea ta sunt cei care se plang ca romania e o tara de c*c*t si ca aici mori de foame.
@cerbulvechi – Pai din ce am citit, am mai vazut pe la televizor interviuri cu cateva persoane care au trait in acea perioada. Neagu Djuvara are audiobook-ul ala deosebit de interesant numit “Istoria Romanilor”.
Prin elita nu m-am referit la politica. Elita era formata din industriasi oameni de cultura, oraseni. In principiu toti cei care nu locuiau la sate si se ocupau de vite si agricultura.
Normal ca astazi cand zici elita te referi doar la politicieni. Comunismul i-a subminat pe restul.
@Adi – iti garantez ca si in acea perioada erau personaje asemanatoare celor de astazi.
@dragos bunea – Pai cum garantezi? Ca eu din ce am citit/vazut, lucrurile stateau cam altfel.
Unii se vaita de teama sa nu li se ceara imprumuturi !
@adi – tu ai impresia ca peste 50-100 de ani o sa apara in cartile de istorie cocalarii si restul specimenelor? ma indoiesc
pai daca discuti cu cineva care chiar e sarac e de prost gust sa`i spui omului ce bine o duci, dupa ce el iti povesteste cum a ramas somer si ca nu stie cum o sa se incalzeasca la iarna.
@dragos bunea – M-am uitat recent la o emisiune in care se intervievau cativa fosti “burghezi ce au supt sangele poporului”. Oameni ce fusesera bogati inainte de comunism. Intreprinzatori, industriasi. Si ei povesteau despre cum erau vremurile atunci, cand era cool sa fii politicos, punctual, educat. Cand politica era facuta doar de cei care erau deja oameni de succes in afaceri.
Cocalari sunt convins ca erau si atunci, dar majoritatea ii dispretuia. Erai smecher-de-smecher daca erai imbracat la patru ace, daca aveai baston, daca scriai, daca vaorbeai cu dumneavoastra si te rog. Bucurestiul era numit Micul Paris probabil si dintr-o anumita cochetarie. Era elegant. Oamenii se purtau “elegant”.
Pe bune, daca citesti autobiografii din perioada aia, iti dai seama cat de mult conta onoarea si moralitatea.
Plangem ca poate ne da careva mai multi bani ….
Era un proverb care spunea că “nu este bogat cel care are mulţi bani, ci cel care are nevoi puţine”.
Nu pot zice ca sunt saraca, dar am obiceiul de a ma plange ca n-am bani. Daca am bani pentru un concediu, pentru haine din cand in cand, e tocmai pentru ca n-am bani sa ies in oras prea des, sa fac risipa atunci cand nu e cazul. Atunci motivez cu “n-am bani” si poate ar trebui sa completez “pentru asta”.
In plus, la mine e alta situatia acuma, trebuie sa renunt la multe lucruri pe care as strica banii in mod normal, pentru ca am o casa si o mama bolnava de intretinut. e normal sa spun “nu am bani” chiar si cand am. Dar stiu ca banii aia imi vor folosi pentru lucruri mai importante decat un film la cinema sau un dezmat in club.
daca ai plasma vrei una mai mare, ai salam de sibiu vrei prosciuto de nush care, concediul in grecia nu e la fel cu cel din tailanda, plus ca mai ai si impresia ca “da bine” sa bravezi cu faze de genu. poate…
De ce?
Pentru că sunt prost crescuţi.
@Alle: de unde concluzia asta?
Se plang ca n-au bani ca sa nu le ceara altii… Si ca sa-ti fie mila de ei.
In general (din pacate zic) suntem o natie de milogi calici… As vrea sa schimbam cumva mentalitatea asta, dar e greu, e adanc inradacinata in constiinta celor mai multi dintre noi.
Eu ma intreb de unde stiu cei de 14-15 ani care au comentat aici ce inseamna asta. Cand nu o sa mai plateasca mami incepe sa se simta copii, mai e putin
la noi, daca nu te bagi singur in seama, altii nici asa. le place sa fie subiect de discutie, chiar daca vorbesc ei despre ei
salut!
Nu toti romanii se plang ca n-au bani, doar cei fara mandrie (onoare, coloana vertebrala etc)
Dau exemplu: prietenul meu ( o sa ma mandresc cu el mereu)
http://novatvmedias.wordpress.com/2010/07/05/pictura-uriasa-in-curtea-scolii-george-popa/
dada, ii fac reclama
Adica ma refer la altceva. Cred ca daca romanii ar primi in general alta educatie si-ar da seama ca in sine ‘a te plange de ceva’ nu e o virtute.
Mai ales cum ziceai tu – daca au un trai decent si se plang – tot cauza e educatia si mai apoi a personalitatea dezvoltata astfel. Adica te plangi pentru ceva ce nu trebuie sa te plangi, cand altii sunt inapti sa munceasca de exemplu, sau n-au nici casa, si tu te plangi. E lasitate, e lipsa de integritate.
Asa vad eu.
Si nu m-am legat de bani pt. ca, asa cum zicea cineva mai sus, nu pot avea dreptul asta, traind pe banii alor mei.
M-am legat de ‘a te plange’. La care se adauga si banii, care sunt un subiect mai delicat.
Mentalitatea de turma nu se schimba odata cu pozitia sociala. Si romanul vrea mai mult de fiecare data. Mai mult … mai mult. De-aia auzi mereu oameni cu bani care se plang. In general ei sunt cei mai avari dintre romani.
Mentalitatea!
Hmm, nu cred ca tine nici de mentalitate, nici de faptul ca ne place sa ne plangem. Depinde de fiecare si cat de mult ne consumam. Unii au tot ce au nevoie si tot se plang, altii nu au mai nimic si traiesc fericiti.
Exista o premiza conform careia cu cat ai mai mult, cu atat ti-ai dori si mai mult. Poate ca pentru unii e valabil si acest lucru. Desi au, sunt vesnic nemultumiti. Nicolae Iorga spunea: “E o primejdie a ajunge sa fii multumit de tine insuti”, poate cae valabil si in cazul banilor.
Eu una ma plang doar daca sunt momente cand chiar nu am sau daca imi doresc ceva foarte mult si nu am posibiliate sa obtin. In rest, sunt multumita cu ce am. Sa ne fereasca Dumnezeu de mai rau !
Esti fericit sau nefericit, multumit sau ne, in functie de directia in care te uiti, in sus sau in jos, la Berbecali & Bilgheitz, ori la tiganii din daramaturile de chirpici & somalezii din Somalia.
Eu, ca traitoriu pe vremea lui Ceasca-Imparat, care si-a pastrat memoria, inca apreciez ca beau cafea naturela cu stacana (chit ca si pe atunci beam la fel, in ciuda pretului prohibit- 1 kg Alvorada = 1 salariu), inca apreciez o tigara Kent (chit ca fumam Kent si cand pachetul era cat gramul de aur), inca apreciez o friptura de vitel (chit ca aveam frigiderul plin si pe vremea cand se facea puscarie pentru taierea lor), apreciez…
Am facut o data o experienta cu niste prieteni, in urma unei discutii aprinse: am luat o bucata de hartie si am notat tot ce nu ar fi avut daca eram in 1988, ori tot ce-am fi avut dar la alte preturi. Facand suma, am ajuns la niste cifre uriase, si nu era vorba de ceva bogatani. Pur si simplu noi nu realizam cat de bine traim, fiindca am devenit obsedati de consumism, mai consumisti ca vesticii…
Daca m-as multumi cu ce aveam in 1988, cu nivelul de trai de atunci (si eu traiam cum nu multi traiau), n-as cheltui nici un sfert din ce consum acum lunar. Nu va inchipuiti ca nu ma plang, ca tot omul.
Dar STIU ca fericirea NU consta in ce AI. Si ma plang doar ca n-am TIMP, timp sa fac tot ce mi-as dori sa fac, sa vad, sa traiesc…
Poate o poza relevanta ar fi una cu parcarile full de la un Real sau Metro