Some things will never change

Astazi va zic o poveste. Cu mine, ca doar asa-s bloggerii, se pun in centrul atentie si cand trebuie, si cand nu. E o poveste despre care acum imi amintesc cu zambetul pe buze, insa atunci am fost intr-o situatie critica.

Intr-una din verile petrecute la Madrid si prin imprejurimile lui, ceilalti romani cu care legasem un fel de prietenie (mult spus prietenie, erau niste oameni cu care mai pierdeam vremea) erau gata certati cu o ceata de negri africani. Da, de aia ce trec cu barca Mediterana si se opresc in Spania, Franta, Italia sau Portugalia si francezii ies nasol. Deci erau la cutite, si ganditi-va la chestii cu care tai salamul, nu la certuri intre cumnati ca de ce o dat Gheorghe in nevasta-sa. Incepusera razboiul din cauza femeilor, orgoliilor, care, cine, ce parc ocupa, chestii din povesti americane.

Si se duce Maka, virgin intr-ale razboiului romano-negricios de prin partile Madridului, sa piarda si el timpul cu baietii de aceeasi nationalitate cu el, la un fotbal. In curtea scolii. Parca si acum simt caldura. Ca acolo e caldura, nu ca aici, 40 de grade si dam 4 buletine de stiri despre asta. Era dupa ora 5 cand noi, sictiriti si opariti la coite, bateam mingea aiurea. Eram vreo 5 insi. Si cum nu vin un card de negrii, de pe o colina din spatele scolii, cu bate, cutite, imbracati cu tricouri de alea cu numar, mari cat usa. Ca asa-s ei, nu trag de fiare, dar arata de parca ar face-o pe abonament. Fuga-i sanatoasa… numa’ s-ajungi pana acasa.

Nu stiu daca ati trait senzatia sau v-o puteti imagina – sa vezi vreo 10 negri venind cu ura spre tine ca oamenii lui Mel Gibson in Braveheart. Am mai incercat o data sa fac pe Giani Mondialu, si am ramas singur impotriva tuturor. Acum, cu negrii, imi plecasera molarii de frica inainte sa ma hotarasc eu daca fug sau nu. Si am fugit. La fel si ceilalti. Doar ca, din disperarea asemanatoare cu cea a femeii cand el nu-i raspunde la telefon vreo 2 ore, am luat-o in directia opusa casei, home sweet home ce se afla la maxim 500 de metri de curtea scolii.

Am sarit un ditamai gardul, si am dat intr-un parc misto. Cu maslini, iarba verde multa, copii, plin de spanioli basiti. Dupa mine, un pigmeu de asta de 100 de kile si cu o bata in mana. Eu, de frica sa nu fie chemata politia si sa am probleme, dupa ce am sarit gardul si am picat in mijlocul spaniolilor lesinati pe iarba, am inceput sa zambesc, sa creada aia ca nu e vreun scandal, doar ne jucam, deci sa nu sune la policia. Stateam, zambeam, zambeam, stateam, doar ca negru a inceput sa sara si el gardu’. Si imaginati-va cum statea Maka la baza gardului, intre doua familii de spanioli, cu zambet larg pe fata, ca sa dea impresia ca totul e ok, suflam ca gravida la maternitate, si negru mai avea un metru pana in varful gardului si venea peste mine. Ce faci, coaie, zambesti fortat si o iei pe cocoasa, sau o iei la fuga si le da-i pace oamenilor sa creada ce vor, dar scapi cu toti dintii in gura? Varianta B, raspuns final, sigur 100%. Lasa-ma, Ianţule, cu alte intrebari, io sigur varianta asta o aleg. Si Maka, nu ca s-ar lauda, dar o scos 6.8 la viteza pe 50 de metri, deci pana sa ma prinda negru ala, chiar daca poate el a fugit de lei prin Africa natala, va mai trebui sa se mai culeaga muuuulte kile de capsuni pe taramurile iberice.

Da, am scapat, am facut cel mai mare ocol posibil ca sa ajung acasa. Nici GPS-ul din mintea mea nu mai stia hartile, ca sa-mi zica unde eram, ca aveam maxim vreo trei saptamani acolo, insa pe bajbaite si multe emotii* am ajuns acasa. Teafar si cu toti premolarii la locul lor. Dar da, asa statea Andreiul vostru, cu un zambet de murea prefacuta de Andreea Marin de ciuda, stresat sa nu sperie spaniolii, dar cu o gorila care, la doar doi metri departare, urca in ritm de putos rumanos ca sa-mi arate cum se muleaza bata lui pe cocoasa mea de albanez. Si ca sa vedeti cat de hotarati erau baietii, alt roman (din astia 5) a fost taiat pana la os pe mana, iar pe altul l-au batut pana l-au schimbat la culoare.

*Pe stradutele alea ale lor inguste, chiar inainte sa ajung acasa, am luat una dintre cele mai bune decizii din viata mea (in top 3, sigur!), dar asta va povestesc altadata.

Related posts:

1. Duminica asta va scot la vot
2. Catelusa fara lesa
3. Complimente fara valoare si femeile care cred in ele
4. Fara pula nu faci casa
5. Filmele porno ma scot din gaura…de ratie

Etichete: spania