Concediu programat inca din ianuarie

Nu e vorba de mine, eu pot sa-mi iau concediu doar daca gasesc pe cineva sa ma inlocuiasca. V-am mai povestit, e un fel de tiranie din care eu raman de prost oricum as face.

Dar ma refer la firmele astea mai mari, care se vor mai serioase. La banci, la institutii si locuri cu minim 10 angajati. Cum adica sa-mi programez concediu inca din ianuarie?! Nu stiu altii, dar io, poate si ca sunt balanta, nu sunt un tip foarte hotarat. De exemplu, eu nici nu stiu ce fac sfarsitul asta de saptamana, de unde sa stiu exact cand as vrea concediu?!

De ce te obliga angajatorul sa spui inca din primele zile ale anului cand o sa-ti iei liber pe anul respectiv? De ce nu se pun la masa, toti cei care vor concediu pe perioada verii, intr-o zi de prin luna mai, si sa stabileasca atunci cand, cum si cat are nevoie fiecare. Daca doi vor concediu in aceeasi perioada, dar nu se poate, sa se traga la sorti. Destul de corect, as zice eu.

La cum arata societatea in care traim si pe vremurile astea, mi se pare absurd sa stiu inca din ianuarie cand o sa vreau concediu. Si nu neaparat sa vreau, dar sa si pot sa-l iau atunci. Sa am si bani, sa fie si sotul/sotia liber/a, sa prind si oferta la nu stiu ce sejur. Mi s-ar parea mult mai ok sa se stabileasca la sfarsitul primaverii care unde pleaca, cat sta si cine ii face munca pe perioada concediului. Nu?

Related posts:

  1. Spartacus sezonul 2 incepe in ianuarie 2011
  2. Criza, patronul si angajatul
  3. Filme – vineri 25 ianuarie

Etichete: , ,

Comments: 30 Responses

  1. pai cum altfel sa nimeresti in concediu in…Egipt? nu-i mai frumos sa ai niste surprize inimaginabile?

  2. Eu sunt ceva mai organizat din punctul ăsta de vedere şi sunt singurul din firmă care ştie când pleacă în concediu la vară ŞI la iarnă :)

    Mie mi se pare pur şi simplu normal să îţi plănuieşti din timp toată povestea asta. Nu e vorba de mers la piaţă, ci de câteva zile în care vrei să te relaxezi. Teoretic :) Aşa că nu cred că strică dacă ştii unde, cum şi când încă de acum.

  3. @Marius: chiar, sa-ti cumperi de acum si peste cateva luni sa vina revolutia

  4. Ceva de genul: pe 14 aprilie o să plouă?

  5. Da, sunt in situatia asta. Dar este doar o planificare, nu se respecta intru totul. Si da, daca doi zic aceasi perioada, se discuta, pentru a se asigura prezenta minima obligatorie. Ete un caz fericit :) ) Parerea mea? Stupid!

  6. De obicei vara este foarte mult de munca. Mai ales la noi in companie. Si tot atunci, mai toata lumea vrea sa plece la mare. Intradevar, nu ne pun sa ne programam concediul din ianuarie, dar trebuie sa stii in mare cand vrei…

    Eu sunt norocos, cam stiu pe unde ma plimb anul asta. In mai la Stocholm, in sept-oct la Oktoberfest, si inca vreo saptamana 2 prin europa cu autostopul.

  7. baaa norocosule. cate zile de concediu ai?

  8. Iti spun eu de ce nu se pun la masa prin luna mai: pentru ca lucrarile mari nu se planuiesc cu o luna inainte. E o chestie care ii ajuta sa estimeze cat de cat corect de cati oameni vor dispune la un moment dat in timpul anului.
    Si datele alea pe care le dai la inceput de an sunt orientative, nu batute in cuie.

  9. @crinutza: in multe locuri e batut in cuie. iti spun sigur, ca de asta m-am apucat sa scriu despre subiect

  10. :) Suna aiurea, dar nu e chiar asa. Programarile respective nu sunt chiar batute in cuie si cel mai bun sinonim ar fi planificare. Pe scurt, se programeaza o anumita perioada pentru a evita haosul (toti vrem concediu la sfarsit de august si in saptamana dintre craciun si revelion, nu?). Poti face apoi lejer o departajare in functie de anumite criterii (rezultate, prezenta, prestanta etc), astfel incat fiecare sa se duca atunci cand are nevoie, dar in functie de disponibilitatea departamentala.

    Nu ai fost pus in situatia in care sa ai un departament in grija, sa te intelegi bine cu toti de-acolo si sa le refuzi concediile pe un motiv bine intemeiat gen: businessul trebuie sa aiba continuitate si clientul sa nu aiba de suferit.
    In conditiile in care eu las de la mine (asta in cazul in care as fi eventual actionar la firma respectiva :P ) si dau concediile asa cum vreau eu, clientul va avea de suferit. Si in momentul in care tu te hranesti din banul clientilor, crede-ma ca nu doresti ca acel client sa fie nemultumit. :)

    Acum ma duc la programarea anuala de spalaturi creieresti corporatiste. Te tin la curent. :)

  11. Aceasta programare a concediilor la inceput de an este reglementata printr-o lege tampita. Daca vine ITM-ul in control si firma nu poate prezenta programarea concediilor pe anul in curs, ia amenda.

    De aceea, peste tot la inceput de an se fac aceste liste. Dar ele nu sunt batute in cuie. Se mai pot face modificari. Lista este facuta doar pentru a fi firma acoperita in caz de control.

    Dar mai este o problema: sunt firme, inclusiv cea unde lucrez eu, care dau concediu tuturor angajatilor in acelasi timp. Practic, 2 saptamani, firma se inchide. Asa ca, vrei nu vrei, ai concediu obligatoriu primele 2 saptamani din August. Nu conteaza ca poate eu vreau sa-mi iau concediu in februarie, sa merg la schi. Nu se poate.

  12. @andrei: 23 de zile de concediu mai am.

  13. si unde lucrez eu se practica lucrul asta, nu e asa de tragic cum ai descris in articol. eu si colegele mele ne`am organizat (mai trebuie sa si tinem locul una alteia) si am impartit numai bine zilele de concediu pe perioade.

  14. balanta asta planifica din timp ca-i fixista, am rezervat deja pt la vara la sziget, urmeaza sa-mi iau si beletul. dar asta’s io si stiu ca mi’s cam exagerata :P

  15. @Andrei: atunci nu pot decat sa ma felicit ca lucrez unde lucrez…

  16. Asta nu e nimic. La sotul meu la serviciu, concediile pentru anul viitor se programeaza inca din luna noiembrie. Acolo distractie!

  17. Problema pe care o vad eu in sistemul de munca este urmatoarea: nu mai exista respect pentru timpul liber al angajatului. Se poarta sclavia. Bineintelesc ca se vor gasi si niste patroni care sa ma conteste. In orice caz, conducerea asteapta de la angajat disponibilitate totala si dedicare absoluta si multi uita ca viata profesionala nu este exclusiva.

  18. pe de alta parte si vacanta te costa mai putin daca o platesti cu 5 luni inainte.
    totul e sa stii ce vrei

  19. Intradevar programarea concediilor de la inceputul anului este impusa de legislatia muncii. Mie mi se pare destul de avantajos pentru toata lumea:

    1. Angajatorul is poate planifica mai bine resursele.
    2. Angajatul poate sa plece in concediu linistit chiar daca in firma e stres major in momentul respectiv, nu se mai pot taia permisiile asa de usor :) .

    Daca esti tanar si nelinistit poate fi incomod sa planifici asa de devreme, dar cum spuneam, daca te trezesti ca vrei ceva peste o saptamana/luna este foarte probabil ca boss-ul sa iti faca vant…

  20. Din pacate sau nu, sunt unul dintre aceia care-s nevoiti sa traga pe calendar linia de concediu inca din ianuarie. Uneori se respecta, aletori nu, insa de cele mai multe ori da. Acum sincer, e bine ca am concedii si ca inca mai imi permit sa ma duc la dracu-n praznic sa-mi odihnesc hoitul ca vorba lu’ Margineanu: “Aoleo, ce rau-i aiciea!”

  21. da si nu… firmele sunt obligate de stat sa dea concediu (daca un angajat nu isi ia zilele de concediu, firma trebuie sa i le plateasca), prin urmare, ii doare la banana (ma rog, nu chiar, ca te intreaba) si te pune sa iti alegi perioada de concediu.
    ce mi se pare extrem de interesant, sunt concediile la italieni … astia is tati in concediu in August …si o terminat discutia.

  22. eu inca mai am 3 zile de anul trecut, pe care sper sa le si pot face. Si eu mi-am planificat concediul pe anul acesta, mai ramane de vazut cat se respecta programarea, ca se practica la noi…programeaza-ti si vedem noi cand iti dam concediul. Asa e la noi, in Romania!

  23. @Dan: asa e si in Spania

  24. Da ce zici de faptul că în unele instituţii de stat programarea concediilor se face din luna decembrie a anului precedent?

  25. ma, e prea mult, serios, is vreo 6 luni

  26. Şi mai nasol este că dacă vrei cocediu de odihnă în altă perioadă decât cea stabilită în luna decembrie a anului precedent nu ţi se aprobă şi trebuie să-ţi iei medical sau fără plată. Cică aşa vrea ITM-ul!

  27. Aici, la intelegerile astea cu colegii, se vede cat de bine te intelegi cu lumea din firma/institutie. Vezi tu, viata te invata sa fii bun mereu, ca nu stii cand nu o sa poti pleca cu Geta la Neptun… pentru ca i-ai zis schimbului tau ca e prost :)

    Si recunosc ca am lasat comentariul asta sa apar (macar pt cateva ore) in topul ala al comentatorilor pe februarie :) ) (si chiar am ras cand am pus “:))” )

  28. din cate stiu eu, programarea asta in concediu se face cand acel angajat primeste un bonus de concediu (da, sunt cazuri) si atunci trebuie sa existe in contabilitate o evidenta pentru a se efectua acele plati, doar ca nimeni nu tine cont de ele si fiecare merge in concediu cand are nevoie. de obicei planificarile reale se fac in birou, impreuna cu seful si colegii

  29. Asta a fost una dintre chestiile pe care NU LE VOI REGRETA vreodata, acum ca nu mai lucrez “normal”. Daca nu m-am certat pentru concedii, nu m-am certat pentru nimic. Tot cu balarii din astea veneau sefii, ca sa nu luam toti concedii iarna si vara, sa le programam cu 6 luni inainte etc.

    Pana la urma tot se pleca in vara, ca doar nu e nimeni prost sa-si strice vara pentru firma iubita, iar de Craciun/Revel se facea pe ture, ca emisiuni trebuia sa facem si de sarbatori. Mare porcarie.

  30. Eu mi-am planificat concediul in august … dar parca vad ca plec prin aprilie/mai cu o superoferta last minute :)

Leave a Reply





CommentLuv badge