De multe ori ne mintim singuri. Sau ne ascundem lucruri. Da, e un fel de masochism amestecat cu prostie, putin orgoliu in combinatie letala cu frustrare.
Saptamanile trecute, un prieten s-a imbatat bine. Am avut grija sa nu ramana aiurea in club, l-am luat de brat si-am mers pe doua carari spre casa. Doar ca in drum spre vastele apartamente, omul a vrut sa intram pe la biroul sau, avea el un pitic ca trebuie sa se filmeze in timp ce vorbeste beat.
40 de minute in care a spus de cel putin doua ori, vorbind cu el insusi, la camera: uite, chiar daca tu nu vrei sa recunosti… Baiatul vorbea cu propria persoana si dorea sa-si lase, pentru ziua urmatoare, marturie ca unele lucruri stau asa cum nu vrea el sa le accepte.
Ieri, amintindu-mi de seara aia, am realizat, in sfarsit, care e rolul jurnalului si de ce era atat de popular in copilaria mea. Mda, nu mi-a luat decat vreo 25 de ani. O pagina de jurnal poate fi si filmarea din seara aia.
Ideea nu e sa te imbeti diseara si sa te filmezi, ca poate spui vreun lucru mare, insa poate ne-ar prinde bine uneori niste secvente de astea de sinceritate maxima cu noi insine, poate dupa niste pahare, poate inainte de luarea unor decizii, cateva idei scrise pe foaie, spuse in fata unei camere, eventual notate in minte.
Related posts:
Leave a Reply