Copil ‘abandonat’, ofer explicatii

Am raspuns saptamanile trecute la un set de intrebari unei tinere jurnaliste din Moldova, pentru un material de-al ei despre copiii ai caror parinti au plecat sa munceasca pe dincolo. Si-am recitit acolo sintagma ‘copii abandonati’. Pentru cei care nu stiu, aveam 13 ani cand parintii mei au decis ca trebuie sa plece pe dincolo ca sa ne fie mai bine. Partea proasta e ca nu s-au mai intors de atunci (nici n-aveau la ce), exceptand vacantele. Partea buna e ca nu m-am simtit abandonat nici macar o clipa in cei aproape 15 ani de cand sunt dusi.

Am auzit de vreo doua ori in perioada asta, de la doua mame, parerea ca as fi abandonat, ca daca ar fi fost iubire, despartirea asta n-ar fi fost posibila. M-am enervat pe moment, eram si mai tanar, si mai iute la manie pe vremea aia. Acum, daca ma uit in spate, constientizez ca exista oameni care nu inteleg. Andrei, am plecat pentru ca n-as fi suportat ideea ca urma sa intri la liceu si poate n-as fi avut bani sa-ti cumperi haine misto, sa te duc la ore, sa ai bani de buzunar, sa nu te simti prost fata de altii care ar fi avut mai mult. E una dintre primele explicatii pe care mi le-a oferit mama, fara sa-i cer vreuna. Stiu si am stiut mereu ca oamenii aia doi si-au sacrificat mare parte din viata pentru ca mie sa nu-mi lipseasca nimic din punct de vedere material.

Corect, am avut aproape tot ce aveam nevoie, dar imi vad parintii o data, de doua ori pe an de prin 99′ incoace. Ar fi usor de pus in balanta, sacrificiul nu merita. Si eu, daca as da timpul inapoi, m-as zidi in usa ca sa nu-i las sa plece. Ar fi si mai usor de judecat – copilul asta naiv considera ca ai lui il iubesc pentru ca i-au trimis bani si haine. E ok, aveti dreptul s-o ganditi si pe asta.

Dar vreau sa ma rup eu de o posibila eticheta de ‘copil abandonat’, pentru ca abandonat asta suna teribil de grav. As fi putut sa merg acolo, sa-mi fac un viitor la Madrid, dar mi-au zis ca trag ei destul printre straini, ar prefera ca eu sa fac altceva pe aici. Decizie discutabila, la ce rahat de tara e si asta, dar am inteles ideea. Ar fi putut sa-mi trimita o suma de bani lunar, bani cu care sa-mi fac toate poftele, iar ei sa considere ca e suficient, ca isi fac datoria, doar si asta e sustinere, nu? Dar n-a fost asa. Am mai scris – lucruri pe care le-am invatat de la mama -, de-a lungul anilor, in toate vacantele petrecute impreuna, toate telefoanele si poate fiecare discutie, parintii au incercat sa lucreze pentru o varianta mai buna a mea. Sfaturi, sustinere, intelegere, m-au ascultat atunci cand aveam nevoia sa fiu ascultat, mi-au oferit alternative, m-au facut sa inteleg unde gresesc sau unde ma agit degeaba.

Abandonati sunt aia, bietii, lasati langa container, dusi in centre de plasament, uitati in casa cu zilele, legati de pat. Aduce mai repede a ‘abandon’ atitudinea parintelui care considera ca e suficient daca ii da de mancare si il spala, ca doar asta ar trebui sa faca. Ala care n-are rabdare sa-l asculte, ca sa vada ce-l doare, ce-l framanta, ala care il bate ca pe vita, ca doar asa crede el ca functioneaza, ala care nu stie ca pruncul mai are nevoie si de o mangaiere sau de un batut pe umar. Prezenta fizica e extrem de importanta, de acord, dar n-am simtit nici macar un sfert de clipa ca parintii mei m-ar fi abandonat. Ba mai mult, cunosc tineri ce au crescut cu parintii in casa si n-au legatura pe care o am eu cu cei doi batrani Dobra (au pana-n 50 de ani, dar sa-l necajesc pe tata, ca stiu ca citeste 🙂 ).

Atunci cand va apucati de judecati generatia asta a copiilor ramasi acasa, in timp ce parintii lor muncesc din greu prin vest, mai ganditi-va inainte sa-i considerati ‘abandonati’ pe cei de aici si sa-i blamati pe parinti. S-ar putea sa nu stiti toata povestea, toate detaliile. Nu toti sunt uitati pe la bunici, sunati o data la trei luni, ajutati de vreo doua ori pe an cu trei sute de euro. Puteam sa-mi scot o scama din buric in loc sa scriu randurile astea, dar ma gandesc la toti oamenii care au interpretat gresit niste situatii. Si la copiii aia care se afla acum in perioada adolescentei, cu parintii departe, si poate le-a trecut vreodata prin cap ideea ca ar putea fi abandonati.

parinti-lei

Sursa foto

About Author: Andrei

6 thoughts on “Copil ‘abandonat’, ofer explicatii

  1. Laura
    June 26, 2014 at 19:47

    Bine punctat. Eu fiind dintr-un sat din jud. Hd, am fost trimisa la “oras” sa studiez. Nu am facut naveta, pentru ca zicea mama “e obositor”. Apoi mama a plecat in strainatate sa munceasca “sa devin doamna”. Anii au trecut, am terminat facultatea si acum sunt asa cum m-a visat mama, “o doamna”. Asta ma vroia mama si a reusit. Eu nu ma consider o doamna, ci o domnisoara care a tras mult sa o fac pe mama mandra de mine. Desigur ca mi-a fost greu, dar vorbeam zilnic si mi-a fost aproape, chiar de la distanta. Nu exista asa ceva ca si abandon, cand un parinte merge printre straini sa munceasca, doar pentru ca si copilul lui sa nu fie nevoit sa faca asta. Important e ca acel copil sa realizeze sacrificiile pe care le fac parintii si sa faca in asa fel sa ii multumeasca intr-un fel sau altul.

  2. June 26, 2014 at 23:26

    E greu ca parinte sa te rupi asa si sa pleci. Nu stiu daca as fi in stare, probabil as incerca sa-mi iau fata peste tot cu mine, cel putin asa simt acum, cand e mica. Am crescut ca adolescent sarac (ai mei nu s-au descurcat stralucit cu banii dupa ’89) si am studiat la cel mai tare (pe vremea aia) liceu din oras. La care am intrat pe barba mea. Nu am avut haine misto (cumparau ai mei cand mi se rupeau incaltarile sau jeansii), nu am avut ‘conditii’, dar ne-am descurcat. Daca stau bine sa ma gandesc, hainele si restul de chestii chiar nu conteaza, mi-a priit faptul ca i-am avut aproape. Chiar si acum, la 20 de ani de cand am intrat la liceu (OK, 22), ma simt inca acasa la ei si m-ar proteja si acum ca pe o fata de 14 ani.

    Am inceput prin liceu sa dau meditatii la engleza (si faceam lectii cu o pereche de pustani de primara), deci mai castigam un banut. Oricum, a fost tare greu, dar nu pot spune ca a fost rau.

    E clar ca parintilor tai NU le-a fost usor si sunt convinsa ca nu au plecat asa aiurea. Probabil ati face altfel acum, dupa experienta asta, sau poate la fel. Nu se stie, ca din pacate nu ne este dat sa ne retraim vietile.

  3. tizul
    June 27, 2014 at 09:21

    Andrei, toata admiratia pentru cei ca tine, Georgiana de doamna mea este alt adolescent care a dovedit ca la 13-14 ani poti fi destul de matur in gandire, dar eu, cel putin despre mine, cred ca, daca nu as fi avut in spate controlul parintilor, as fi ajuns in puscarie, daca n-as fi dat coltul ierbii…

    • Andrei
      June 28, 2014 at 11:14

      What??

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *