Tu ai fost batut de parinti cand erai mic?

Se dau doua articole: la Zoso si la Simona Tache. El are deja copii, ea inca nu. El poate accepta ca sunt momente cand copilul poate primi o palma la fund, o urecheala, tipa sustine ca e total impotriva folosirii bataii ca metoda de educatie.

Scriu aici din postura omului care nu are experienta in cresterea unui copil, doar ce am vazut, auzit si citit la altii. Plus experienta personala a relatiei copil – parinti.

Am luat bataie o singura data de la ai mei. Palme la fund cred ca au fost vreo cinci. Ai mei nu ma bateau, dar aveam niste discutii foarte lungi despre greselile pe care le-am facut. De fiecare data cand faceam o nasoala, ma lua tata in bucatarie, ma urcam pe scaun si stateam si doua ore ca sa-mi explice unde am gresit si de ce n-ar trebui sa mai repet porcaria. Poate aveau si mai multa rabdare decat majoritatea, poate aveau si mai mult timp, poate si factorul varsta e important (ca is tineri), poate erau alte vremuri, nu stiu. Amandoi au fost batuti de parinti, dar nu i-am auzit vreodata sa le poarte pica bunicilor. Nici nu s-au plans ca bataia cu furtunul din curte le-a lasat traume.

Tin minte un episod in care eu o ardeam capos si razvratit – probabil nu voiau sa ma lase afara sau ceva – asa ca am zis ca plec de acasa. Mi-a bagat mama cateva hainute in geanta, m-a luat de mana si m-a scos afara, pe scara. Am stat 30 de minute acolo, pe pres, plangand ca un manelist, ca vai ce nasoala e viata mea. Apoi, am fost primit in casa si am primit doza de morala.

Am ajuns un tanar cat de cat responsabil, care isi respecta mult parintii, care a realizat, cu trecerea anilor, cata munca a fost cu mine, cate sacrificii faci si la cate chestii renunti ca parinte atunci cand nu mai esti tu pe primul loc.

Cunosc oameni care au fost batuti cand erau copii, cunosc oameni care, la fel ca mine, nu si-au prea primit ‘ceaiul’, stiu si parinti care si-au batut copilul, iar acum regreta. Am prieten care n-a primit bataie, dar caruia tatal sau i-a spus de atatea ori ca nu e bun de nimic incat omului i-a luat vreo 15 ani sa-si (re)cladeasca increderea in el. Nu stiu care e formula minune. Nu stiu daca e normal sa-l bati – ca sunt cazuri in care poate o palma rezolva mai mult decat o ora de teorie – dar cred ca tuturor parintilor le vine cel putin o data sa-i cafteasca pe prunci. Si nu vorbesc doar de prunci, amintiti-va cum eram la 12-13 ani. Eh, cat de suportabili eram? Cum le stiam noi pe toate, cum vorbeau hormonii in noi, cum vedeam zi de zi ca babalacii vorbesc prostii. Si le raspundeam inapoi, nu faceam deloc cum voiau ei, scoala era o porcarie, viata mea e viata mea, lasati-ma in pace.

Sa ridice mana ala dintre voi care n-a fost batut niciodata de parinti. Iar cei care pot sa-si aminteasca de minim trei batai epice sa ne explice cum i-a afectat treaba asta (si cu anonim, nu-i problema). Ma intereseaza mai mult parerea oamenilor de pe internet decat studiile cercetatorilor, care nu intotdeauna dau cele mai corecte rezultate.

The first year of parenting is the hardest year of your life. It is hell. If you get out of it with your wits somewhat intact and have not killed your spouse, partner, or some random stranger on the street, you deserve all the awards.

There will be nights where you are so tired that your legs are shaking. You are holding the world’s worst baby who is only quiet when you are pacing the floor and screams the moment you put him down. You will feel a rage building inside of you that is hotter than any rage you have ever felt in your life. “I JUST WANT TO LOVE YOU WHY ARE YOU TRYING TO DESTROY ME” your brain will scream.

[…] None of his emotions at this age will make sense. You don’t know why he’s sad. His friend drama is absolutely ridiculous. His arguments will lack any logic. Don’t yell, “your opinions are invalid because they don’t make any fucking sense” no matter how badly you want to.

Around this age he’ll discover sarcasm. He’ll roll his eyes at you like it’s his job. Do not slap him, and boy you will want to. Instead explain that each eye roll equals an extra chore he has to do..

Cititi tot articolul asta. Is lucruri pe care femeile nu le pot recunoaste in public, ca nu se face asa, mereu trebuie sa vindem fucking perfectiunea, dar treburile astea exista. Probabil la 95% dintre mame.

Momentan, sunt in punctul in care daca trebuie sa stau mai mult de cinci minute langa un copil care urla, care trage de maica-sa sa faca exact asa cum vrea el, pe care il simti ca n-a fost educat bine, imi vine sa-l inchid in beci, sa planga pana raguseste. Asta in conditiile in care am fost baiatul mamei, n-am luat bataie, n-am fost molestat. Asta ma face un viitor parinte violent, nu?

cum-sa-cresti-un-copil

About Author: Andrei

17 thoughts on “Tu ai fost batut de parinti cand erai mic?

  1. January 8, 2016 at 20:10

    Am comentat și la Simona, spun și aici. Nu am primit nici măcar o palmă de la „ai mei”. Dar am fost educat, și am crescut să fiu om (zic eu), n-am făcut nicio prostie (majoră), nu mi-am luat lumea în cap din cauza (datorită?) lipsei bătăii. Am un băiat, îl aștept pe al doilea. Ce am văzut la părinții mei, vreau să cred că voi fi în stare să aplic și eu.

    Dă-mi medalia aia, am trecut de primul an fără să omor pe nimeni. Și da, chiar și la doar 2 ani mă mai „scoate din pepeni” Mihai (băiatul adică). Dar mă calmez repede. Nu e vina LUI că l-am l-am ignorat (poate) NOI și s-a plcitisit. E copil, altceva nu știe, altfel nu știe să reacționeze. Durează puțin mai mult să îl liniștim cu calm decât dacă l-am bate, dar pe termen lung, cred că va fi un individ cu mai mult succes în viață așa.

    Cred că părinții tăi au fost geniali, și niște eroi, dacă au avut răbdarea de care povestești.

    • Andrei
      January 9, 2016 at 14:14

      Marius, foarte sanatos ce-mi zici tu aici.

      Si da, parintii mei sunt geniali, am avut noroc 🙂

  2. January 8, 2016 at 22:27

    Am mai primit cate o palma. Nu des, nu au fost mai multe, dar consider ca a fost o greseala din partea alor mei. Care, culmea, acum imi spun nu cumva sa ma ating de copilul meu 😀

    Am copil, deci probabil cugeta unii ca am si dreptul sa ma exprim in problema asta. Are acus’ 2 ani. Este un drac si jumatate (ca orice copil normal si sanatos), dar nu a fost pocnita. Si o mai cere, macar o data pe zi, mai ales ca a intrat in faza de ‘tantrums’ si o va tine asa pana pe la 4-5 ani.

    Nu cred in violenta. Ma mai scapa si ridic vocea la ea si-mi dau seama ca vorbesc cu peretii. Oare cum ar reactiona daca as lovi-o? Probabil si-ar pierde increderea in mine si s-ar teme. Nu doresc ca fiicei mele sa ii fie teama de mine. Sub nicio forma.

    Asa ca incerc sa fiu calma. Si reusesc de cele mai multe ori sa dezamorsez o toana de a ei cu calm. Eventual o fac sa rada sau o las sa si planga, dar ii sunt alaturi. Uneori trebuie sa isi faca si norma de plans.

    Incerc sa previn toanele astea (are program de somn, de mancare, ii dau cu gel din ala de amorteste gingiile, daca vad ca sufera chiar tare, ca-i ies niste dinti etc.). Daca e odihnita, are parte de timp cu mine si e mancata, nu prea am probleme. Daca ma iau cu altele prin casa si o las sa se mai joace, dupa cateva minute incepe sa faca prostii doar sa imi atraga atentia. Asa ca incerc sa nu mai lungesc ce am eu de facut, ma joc cu ea si dupa aia iar am niste minute.

    Am noroc ca stau cu ea acasa si ca imi fac timpul de lucru dupa programul ei. Nu este usor, sunt obosita, am slabit 5 kile in 4 luni (si nu am fost o grasa niciodata), mananc de 2 ori pe zi. Dar mi-am asumat faza asta, imi gasesc timp pentru mine printre picaturi, dar orice ar fi NU lovesc copilul. Sub nicio forma, cu nicio ocazie si cu nicio scuza.

    Stiu ca nu toti cei care-si altoiesc copiii o fac de-al naibii, stiu ce inseamna sa fii la capatul rabdarii, sa fii extenuat – dupa aproape 2 ani in care nu am dormit nicio noapte de la cap la coada (inca ma trezesc din 3 in 3 ore ca vrea sa manance) etc. Dar nimic nu justifica agresiunea copilului, chiar daca iti ‘da’ motive sa-l troznesti. Inteleg ca te poate scapa o palma, pe care o regreti, dar nu pot intelege sa consideri lovitul copilului TAU ca metoda de educatie.

    • Andrei
      January 9, 2016 at 14:17

      dojo, eroina esti tu 🙂

  3. January 9, 2016 at 00:57

    Imi plac subiectele tale abordate in ultima vreme:) 2 lucruri:
    1. Am luat bataie cu joarda cand eram mai mica. Nu des, dar asta era amenintarea..pusa uneori in practica. Daca m-a ajutat? Nu. M-a facut sa fiu fricoasa, sa imi fie rusine si sa sufar. Nu sunt o sensibila din fire, dar cand eram copil…ai mei n-au avut rabdarea de care povestesti tu. Si nici macar nu eram copil rau, am fost cuminte, doar mai faceam unele nazdravenii cateodata. In fine.
    2. Uneori “loviturile” morale dor mai tare ca alea fizice. Sa te faca sa te simti ca nu esti suficient-iar asta venind de la proprii parinti e crunt. Gen poti sa suporti oricine sa te faca cu ou si otet, dar daca vine de la ai tai….mult mai marcant, zic eu.

    Nu sunt nici eu adepta violentei si nu cred ca cei 7 ani de acasa stau in cate palme la fund ai primit. Vreau sa cred ca exista si alte cai. Lasi copilu sa urle, sa faca ce vrea si se va invata ca nu poate avea ACUM ORICE ravneste. Nu am copii, habar nu am ce inseamna sa cresti unul si ma gandesc serios daca chiar vreau, dar din cum am fost crescuta eu si multe discutii cu mama ani mai tarziu, mi-am format mici pareri. Mi se rupe sufletul si cand un parinte isi bruscheaza copilul in public, pe strada, pentru ca ma uit in ochii acelui copil si el nu are nici o vina..e produsul parintilor lui pana la un punct. Si nu stiu daca sa zic ceva sau nu. Cred ca noi si parintii nostri ne cerem iertare, tacit si reciproc, de multe ori in cursul vietii. Dar nu iertam/suntem iertati mereu. Sau poate o facem, dar nu uitam. Eh, cam asa. M-am intristat un pic.

  4. maddy
    January 9, 2016 at 09:59

    am luat cateva palme la fund si erau meritate 100%, stiam clar ca fac prostii. cel mai groaza imi era de “predici”, cand mi se explica vreo ora exact ce am gresit, pe cine am suparat, de ce, de ce sa nu mai fac asta, etc; sincer, imi doream sa`mi dea o palma si sa ma lase in pace :))
    pedeapsa pe care o tin minte clar este cand am stat la colt cat timp toata familia reunita manca la masa pentru ca m`am batut cu varul meu mic si l`am impins cu capul intr`un colt de mobila. era sa il nenorocesc 🙁 ne`am batut pentru ca eu doream sa port papucii lui de casa.
    evident, copiii sunt tampiti, trebuie invatati (dupa stat la colt si predica interminabila mi`am dat seama ce rau i`am facut si mi`am cerut iertare in fata tuturor), nu batuti cu furtunul, joarda sau pumnul.
    personal simona tache nu`mi place, am mai citit articole de`ale ei si nu rezonez nicicum (mi s`a parut penibila cand s`a pus sa ceara inapoi banii de donatii pt fata aia bolnava care intre timp a murit – sorry, daca dai un ban, e un ban dat, indiferent ce se intampla apoi cu el). nici nu are copii asa ca nu stie cum ar reactiona ea, concret, in unele situatii cand te scot din minti. zoso are copii, pare un tata normal, ii accept parerea ca mi se pare de bun simt.

    • marin
      March 27, 2016 at 08:24

      tin minte ca banii ceruti inapoi erau tot ptr un scop caritabil. ce s-a cerut: acea suta de mii de euro sa fie folosita nu de catre parintii fetei moarte, ca nu ptr ei au fost donati, ci de catre o fundatie care se ocupa de cazuri sociale. mi se pare firesc si de bun simt.

  5. January 9, 2016 at 14:36

    Nu m-au batut ai mei des, am luat cateva palme la viata mea, insa pe mine m-au marcat. Nu in sensul de “traumatizat”, ci in sensul ca am prins frica de autoritate, mi-e greu sa imi sustin punctul de vedere chiar daca stiu ca am dreptate, am tot timpul senzatia ca o sa supar pe cineva, ca nu sunt importanta si parerea mea nu conteaza. Mi-a afectat stima de sine mai pe scurt.

    Inteleg si ca atunci cand esti parinte e mai usor. Si probabil un copil pe care-l cresti fara violenta poate e chiar mai dificil si trebuie sa-i acorzi mai mult timp decat unul caruia ii dai o palma si-ti stie de frica. DAR, intrebarea e daca merita sa il cresti mai usor, daca stii ce efecte poate avea asta asupra personalitatii sale pe termen lung. Cat de usor va pleca capul in fata altor autoritati viitoare din viata lui, din cauza fricii.

    Cred ca o paralela buna in acest sens ar fi cu politia, o autoritate pusa acolo ca sa ne protejeze. Insa de fiecare data cand auzim ca cineva a luat bataie de la politie, incepem sa ne temem si mai grav, incepem sa nu mai avem incredere. Nu-mi pot imagina cum un copil care se teme de parintii lui si nu are incredere in ei poate sa ajunga ca adult altfel decat cu “defecte” din punct de vedere social.

  6. radu
    January 9, 2016 at 15:00

    Aici are dreptate Simona, la fel ca si cu copiii autisti, cea mai buna cale nu e cea mai usoara de multe ori. Totusi argumentul asta al palmelor e de o idiotenie crunta, ai primit de la parinti dai si tu mai departe, pai tu nu esti parintii tai, ca individ orice om se presupune ca e varianta evoluata a parintilor. Pana nu constientizeaza copilul la mintea lui trebuie suportat, iar dupa aceea trebuie sa ii explici, sa il lipsesti de diverse cadouri, surprize, entertainment pe masura boacanei facute.

  7. January 10, 2016 at 14:11

    Istoria ne-a demonstrat că nu există un adevăr universal valabil în ce priveşte această dezbatere. Sunt mulţi cei care au mai “luat-o pe coajă” cînd erau mici şi sunt acum oameni absolut normali, la fel cum sunt şi mulţi cei pe care părinţii i-au atins doar cu puf şi au ajuns cine ştie ce depravaţi. Părerea mea e că ecuaţia asta are atît de multe variabile, încît nu poate avea o singură soluţie.

  8. meh
    January 10, 2016 at 16:04

    krantz, nu stiu despre ce istorie vorbesti, dar ma indoiesc ca acei copii au ajuns niste adulti ‘depravati’, cum spui tu, pentru ca nu au fost batuti. sunt alte motive acolo: atentie, afectiune, educatie etc.

    • January 11, 2016 at 21:50

      @meh, vorbeam despre istoria omenirii. Din păcate concluzia pe care o tragi (cea cu bătaia) este eronată. Sau formularea mea a lăsat loc de interpretare extremă. Voiam să spun că există cazuri şi cazuri. Şi nu poţi pune un şablon la fiecare cu care să rezolvi problema.

  9. January 10, 2016 at 18:04

    Eu zic că pedepsândui e cel mai bine, le iei iPhonul, tableta, bicicleta, ect. două, trei săptămâni și îi doare mai tare ca o bâtaie 😀 .Multă sănătate

  10. January 12, 2016 at 14:48

    As minti sa spun ca nu am luat bataie cand am fost mic. De la mama, ca tata nu a ridicat niciodata mana. Da, bataia a fost meritata, ca sa zic asa, pentru ca am dat foc unor haine in vana. Mama m-a luat atunci si ma ameninta ca imi pune mainile pe foc iar de atunci am incetat orice joc cu focul pe care il vedeam la altii mai mari. Ma invarteam mereu pe langa cei mari atunci cand eram mic si aproape tot ce vedeam credeam ca pot sa pun in practica. A doua bataie pe care o mai tin minte a fost cand am fluierat un politist (sef de post) pentru ca am vazut la unu’ mai mare asta si imi zicea cate abuzuri a facut pe vremea lui Ceausescu, ca a fost un turnator la Securitate. Am fost pedepsit, mi-au fost luate jucariile, dar stiam ca dupa o anumita perioada le primeam inapoi sau eram lasat sa ies cu prietenii, sa urmaresc desenele de Super RTL si italieni insa cand am luat cele doua ”batai” am stiut sa ma opresc dintr-o data si sa nu mai repet greselile. Am primit educatie acasa, am fost rasfatat, dar si ”articulat” usor de mama. Stau si privesc in urma fara un strop de ura sau dezamagire vis-a-vis de acele nuiele incasate. Nu sunt de acord cu bataia copiilor, cu lovituri de palme in cap la copii, cu aruncat copiii de peretim, etc, dar nuiaua poate sa faca minuni uneori.

  11. Ioana
    January 25, 2016 at 17:14

    Nu am copii, dar am lucrat ca baby-sitter 4 ani, in timpul facultatii si master-ului. Fara doar si poate, copiii pot ajunge sa te scoata din sarite. Dar nu putem uita ca, asa cum colegii de munca sau partenerii de viata ne scot din sarite si nu le sarim la beregata, cu atat mai putin ar trebui sa facem chestia asta cand vine vorba de copii, care oricum nu sunt pe picior de egalitate cu noi, pentru ca depind de adultii din viata lor pentru casa, masa, protectie si educatie.

    Sa folosesti violenta ca mijloc de educare inseamna sa incalci increderea pe care copilul de care ai grija (al tau sau nu) ti-o ofera. Asta nu e ceva ce am citit pe undeva, e o granita pe care aproape am trecut-o cu unul din copiii pe care i-am avut in grija. Nu am ridicat mana la ea, nu as fi facut asta niciodata, dar in momentul in care a facut ceva enorm de periculos pentru propria-i siguranta, m-am incruntat la ea atat de tare incat am vazut pe fata ei clipa in care indolenta s-a transformat in frica, si m-am simtit ingrozitor.

    Parintii nu m-au batut niciodata. Cred ca o singura data, cand aveam vreo 5-6 ani, m-au tras de urechi (nu mai stiu care din ei), si imi amintesc ca m-am simtit extrem de umilita, la toti cei 5 ani ai mei. asta inseamna sa fii violent cu cineva care nu dispune de aceeasi putere ca tine: sa il umilesti. Nu le port pica alor mei, si-au corectat comportamentul si nu s-a ajuns niciodata mai departe de tonuri ridicate apoi, dar amintirea ramane.

  12. Andreea Teodora
    January 4, 2017 at 20:33

    Eu am o fetița , Draga de ea , de doar 5 anișori . Sta cu mine , cu tati câteodată , dar cea mai mare parte din timp cu bona . I-am studiat îndeaproape comportamentul bonei , avem cerere video in casa , se poarta frumos cu cea mică , fără îndoiala . Chiar și la “crizele de isterie ” ale fetei mele , continua sa și păstreze calmul , fapt cu care eu nu ma pot lauda :)))) . Nu ca eu as fi vre’un părinte “nebun” care își omoară copilul in bătaie Sau zbiară pana îl bagă in sperieți . Am pus “nebun” in ghilimele pentru ca și pe vremea mea era un lucru total normal , și eu am luat bătăie. Acum , eu una nu sunt de părere , in general , ca bătaia ajuta , însă mie rău nu mi a făcut , dar probabil se putea și fără . Eu am fost o fata foarte rebela , chiar vorbeam cu soțul meu și spunea ca dacă al nostru copil ma va mosteni , pe fund nu va sta :)) glumea normal! Dar , cu siguranta , ar fi sever cu ea . Eu provin dintr o familie ceva mai înstărita și părinții mei puneau toanele mele , comportamentul meu pe seama acestui fapt . Însă , eu nu cred ca e așa . Majoritatea prietenilor mei proveneau din astfel de familii și nu erau toți așa . Unii da , poate ceva mai rău ca mine , dar erau și “cu frica de părinți ” , sa i citez pe ai mei . Tata ma educa ” mai barbar ” ca sa ma învețe ce e acela respectul , așa zicea pe atunci. Spunea mereu ca dacă as avea și eu un comportament asemeni unei fete cuminți nu nu ar mai recurge la astfel de metode . Tata voia sa l ascult , mama știa ca tot se va alegea ceva și de mine :)) Așa ca nu se preocupa in mod special . Ma înțelegeam bine cu ea , ii povesteam tot felul , fumam împreuna , nu o prea supăram pentru ca in general aveam aceleași păreri . Însă cu tata era diferit . Își dăduse el seama ca eu sunt făcută din alt aluat , dar mergea pe principiul ca încercarea moartea n-are . Așa ca ma bătea cu cureaua , fapt ce o aducea pe mama la disperare . Nu pot zice ca sufeream prea tare sau ca îmi era prea frica de el , pt ca nu îmi era . Mi-era teama mai mult sa nu îmi “taie ” banii , sau atunci când era acasă sa fiu nevoită sa ies afara escaladand balconul pentru ca nu mi dădea voie afara . Acum bineînțeles , ca poate dacă M ar fi bătut cu bestialitate sau oricum mai mult decât o făcea acum as fi fost traumatizata , dar Bătăia consta in maxim 3 curele date peste fund sau picioare ( el dădea mai multe , dar lovea in pat , in aer ) . Presupun ca nu lovea cu foarte mare putere pentru ca niciodată nu mi au rămas semne mai mult de câteva ore . Încheia cu fraza ” acum ai scăpat ușor , dar data viitoare nu mai stai tu pe fund ” , mama îmi făcea mereu semn sa tac , știam amândouă ca așa ceva nu se va întâmpla . In rest am avut o relație frumoasa cu ai mei , ei între ei se purtau exemplar . Pe vremea aceea era un subiect controversat ” viața sexuală ” , iar tata avea acest moft , ca eu cel puțin pana la 18 ani sa fiu fata ” cuminte ” . Eu nu am considerat așa , așa ca pe la 16 ani Am încălcat regula :)) asta a fost cel mai mare secret pe care l am ținut de tata și nu am făcut o de frica , ca doar nu M ar fi strâns de gât , ci pentru ca nu voiam sa l dezamăgesc .

    • Raluca
      February 6, 2017 at 22:56

      Andreea , de ce crezi ca era folosita tocmai cureaua ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *